@ Iesenii si-au ales recent o noua reprezentare la nivel inalt in structurile de conducere ale primariei si ale Consiliului Judetean Iasi @ Fiecare dintre cei alesi sunt mai mult sau mai putin cunoscuti iesenilor de rand @ Astfel, in cele doua consilii se regasesc medici, profesori, avocati, sportivi sau economisti @ Pe cele doua liste se afla si anumite persoane, aflate in stransa legatura cu liderii partidelor din Iasi si afacerile derulate de acestia @ Cotidianul BUNå ZIUA IASI a facut o analiza a noilor alesi locali si judeteni, pe care o prezinta in randurile de mai jos
Alegerile locale recent incheiate au definitivat o noua structura atat la nivelul Consiliului Local Iasi cat si la cel al Consiliului Judetean. Din noile consilii vor face parte medici, profesori, ingineri, sportivi sau patroni de firma. In Consiliul Local Iasi se vor regasi, printre altii, managerul Spitalului Socola, dr. Calin Scripcaru, Erica Rudnic, medic in cadrul Spitalului de Boli Infectioase sau dr. Camelia Bogdanici, directorul medical al Spitalului Sf. Spiridon. Lista de la Consiliul Local este una in care predomina cadrele medicale si cele din invatamant. Opt alesi provin din sistemul de invatamant, in timp ce alti cinci sunt de profesie medic. Pe lista celor 27 de alesi locali se mai afla si tanara avocata Gabriela Antipa, presedinte al tineretului liberal iesean, aflata la primul mandat de ales local.
De cealalta parte, in Consiliul Judetean se vor regasi in mare parte ingineri si economisti. Victor Chirila, Mihaela Ivancia, Petru Dascalu, Iordan Vintila, Gabriel Popescu sau Adrian Caliman sunt doar cativa dintre ei. Din noul consiliu nu lipsesc nici economistii, precum Victorel Lupu, Radu Ursanu sau Vasile Lupascau. In Consiliul Judetean vor fi de aceasta data si trei sportivi. Vasile Catea, fost boxer, si Constantin Adascalitei, fost karateka, il vor avea coleg de aceasta data si pe Catalin Morosanu, luptator K1.
Inflatie de profesori
In CL si in CJ se vor regasi foarte multi profesori, atat din sistemul universitar, cat si din cel preuniversitar. La primul mandat de acest gen se afla Simona Vranceanu, asistent universitar la UAIC, sau Laurentiu Navodaru, profesor la Colegiul Tehnic Gh. Asachi. Pe listele de la CJ se regaseste, printre altii, Liviu Bratescu, reprezentant al tinerilor istorici ieseni si directorul Ateneului Tatarasi.
Cu toate acestea, nu toti profesorii par a fi de buna credinta printre noii alesi ai iesenilor. De exemplu, Corneliu Boisteanu, prorector la Universitatea de Agronomie Iasi, este persoana propusa de fostul rector Gerard Jitareanu, unul dintre apropiatii primarului Gheorghe Nichita. In acest mod, pe filiera PSD se doreste un control al banilor din bugetul local si national alocati invatamantului iesean. Nici actualul presedinte interimar al PDL Iasi, senatorul Dumitru Oprea, nu s-a lasat mai prejos, „plantandu-si” un apropiat, pe Constantin Grigoras, fostul decan al Facultatii de Informatica de la Universitatea Al.I.Cuza, alaturi de care democrat-liberalul a directionat si controlat banii universitatii in scopuri discretionare.
Sa va zic eu un secret: Gaby Aantipa a absolvit cursurile maretei facultati de drept de la boutique-ul universitar Universitatea Mihail Kogalniceanu, Iasi, Facultatea de drept , Iasi, promotia *99*, dar pe pagina de facebook are ca a absolvit la UAIC-Facultatea de drept.
I-o fi rusine oare sa recunoasca ce universitate i-a dat dimploma? Suntem siguri ca d-ra putea mai mult, acum poate sa se inscrie linistita la doctorat la Cuza, cand esti in politica toate portile ti se deschid.
Mai ales ca acum a trecut de faza de sef al micilor lipitori de afise in campanie, acum e dita’ consilierul local, ridicator de mana la comanda.=))
Ati vrut voi sa loviti undeva cu articolul asta, dar pana la urma ati aratat ce oameni invatati se regasesc in cele doua consilii.
Asa ca astia? =))
Vasile Catea, fost boxer, si Constantin Adascalitei, fost karateka, il vor avea coleg de aceasta data si pe Catalin Morosanu, luptator K1.
tractoristule, poate ca numele chiar te reprezinta. Daca din saizeci si trei de persoane pentru tine sunt relevante doar trei… medicii nu conteaza, profesorii nu, nici inginerii, economistii nu. pt tine conteaza doar trei care au facut lupte…
Alex, chiar de numele m-ar reprezenta, sa stii ca un tractorist produce mai multa plus valoare decat toti cei 63 din Consiliul lui peste prajit. Oricum in consiliu conteaza 3 pareri acum: PSD, PNL si PDL. Pe naivi ca tine se intemeiaza puterea politica a unor nulitati.
Ce stie sa voteze o avocatica, un istoric, 3 luptatori, niste profesori de romana etc? Ce stiu ei despre managamentul unui oras? Vor vota conform intereselor dictate de sefii de filiale ale celor 3 partide. Concluzia: ar trebui maxim 5 consilieri.
Pune mana si munceste, n-ar fi un capat de lumea daca eu sau tu am fi tractoristi, te asigur ca ar fi o meserie mai decenta decat sa dai din gura in politica, inutil si balos.
Ce fete au toti distrusii astia uai baiatule !!!
tripleta BOISTEANU/NECHITA/JITAREANU-HOTII HOTILOR.Sa vezi acum cum se dau loviturile. Mai vine si cacaciosul de ANDI-fiul si careul talharilor e gata. Lua-va-r dracu porcilor.
stati sa-i vedeti pe cei de la PP DD niste cvasinecunoscuti;o avocata stagiara,un om de afaceri fara afaceri,si un ITT-st;toti oameni de casa ai lui Oajdea si ai PDL-ului,oameni care sunt in partid de o luna si ceva si care acum ocupa locuri eligibile,sunt chiar asa de dotati ?.Oare este corect ??? Aici este ,,tradarea” ,si neincrederea celor care nu au votat cu PP DD.Ce face partidul,se duce in CL cu gradinita ???
Cei cu afemeiatul de Liviu Bratescu acolo stiu bine ce vb sta in Alexandru Cel Bun stiti cum schimba femeile saptamana si una si numai prospaturi aduce acolo trebuie un familist nu un curvar