Magazin

Ce obiceiuri PAGANE a acceptat Biserica Ortodoxa la inmormantarile romanilor

Publicat: 02 apr. 2014
1

Cultul mortilor este dezvoltat foarte mult in randul credinciosilor. Uneori, din prea multa pietate sau, alteori, din superstitie, acestia au adaptat randuielilor liturgice tot felul de inovatii sau practici pagane.

„Aceste practici pagane, magice sau infrumusetari si adaptari postmoderne constituie denaturari ale evlaviei crestine si deplaseaza atentia credinciosului de la ceea ce este important cu adevarat – rugaciunile si randuiala Bisericii – la lucruri marginale. La originea acestor inovatii se afla necunoasterea sau cunoasterea insuficienta a dreptei credinte”, scrie ziarullumina.ro.

Ele s-au perpetuat si cu „incuviintarea tacita a unor preoti, preocupati sa nu strice «obiceiul locului». Altele sunt, pur si simplu, inventii si inovatii liturgice ale unor preoti slujitori care exploateaza o anumita sensibilitate a credinciosilor pentru sufletele celor adormiti”, ne-a spus pr. dr. lector Radu Petre Muresan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul” din Bucuresti.

Citeste si: Buna Vestire: Obiceiurile si traditiile zilei de Blagovestenie

Cum au aparut acestea?
Aceste practici pagane, magice sau infrumusetari si adaptari postmoderne constituie denaturari ale evlaviei crestine si deplaseaza atentia credinciosului de la ceea ce este important cu adevarat, rugaciunile si randuiala Bisericii, la lucruri marginale. La originea acestor inovatii se afla necunoasterea sau cunoasterea insuficienta a dreptei credinte. Multe dintre aceste practici care constituie exagerari sau deviatii nedorite de la adevarata invatatura a Bisericii Ortodoxe le-am surprins in urma observatiei personale in campul activitatii pastorale. S-au perpetuat cu incuviintarea tacita a unor preoti, preocupati sa nu strice „obiceiul locului”, dar si in lipsa unor norme de uniformizare a cultului mortilor, care sa fie adoptate si aplicate la nivelul intregii Bisericii Ortodoxe Romane sau, cel putin, la nivelul fiecarei eparhii. Altele sunt, pur si simplu, inventii si inovatii liturgice ale unor preoti slujitori care exploateaza o anumita sensibilitate a credinciosilor pentru sufletele celor adormiti.

Citeste si: Echinoctiul de primavara. De ce se bate pamantul cu ciomagul? TRADITII SI OBICEIURI

Ce exagerari, superstitii ori practici precrestine gasim in slujba inmormantarii?
In zilele care preced inmormantarea, preotul este chemat sa savarseasca slujba stalpilor, in fapt – slujba numita panihida, la care se adauga citirea unor pericope evanghelice. Primele exagerari pot fi constatate inca de la privegherea celui adormit. Nu este vorba aici de vizitarea casei de catre rude si cunoscuti care aduc flori si lumanari si isi adreseaza salutul „Dumnezeu sa-l odihneasca!”; ci, de multe ori, cei prezenti sunt serviti cu mancare sau prajituri, iar alteori circula sticla cu vin sau tuica, intentia familiei fiind ca cei prezenti sa fie multumiti, iar darnicia lor sa fie laudata. Mai mult, cei de fata ajung sa spuna glume, sa joace carti sau sa fumeze, pentru a trece timpul mai repede. Preotul paroh trebuie sa se implice pentru a se evita aspectul de sezatoare pe care il ia priveghiul. Asistenta poate fi indrumata sa citeasca rugaciuni, psalmi sau pasaje din carti de spiritualitate crestina care vorbesc despre adevaratul sens al vietii pamantesti. Venirea preotului in casa celui decedat ar trebui sa constituie un bun prilej pentru combaterea exagerarilor, a practicilor magice sau a superstitiilor pe care le observa. De asemenea, este o buna ocazie pentru promovarea unei pastorale adecvate, avand in vedere ca la capatul celui adormit se aduna rude, prieteni, cunoscuti care frecventeaza rar sau deloc biserica si, uneori, chiar persoane de alte credinte si confesiuni, pentru a aduce un ultim omagiu.

Citeste si: CALENDAR ORTODOX: Povestea tragica a celor 40 de mucenici. TRADITII SI OBICEIURI

O alta problema este plansul exagerat (bocetul, jelirea, jeluirea)…
In unele parti ale tarii sunt chemate femei care se pricep sa boceasca mortii. Versurile funebre (bocite) prezinta viata decedatului, pe un ton monoton, astfel incat asistenta indoliata sa lacrimeze, ceea ce mareste durerea familiei. Ele cultiva in cele mai multe cazuri deznadejdea in loc sa mangaie si sa dea speranta si imbarbatare, ceea ce constituie un pacat. De aceea, rolul preotului este sa incurajeze familia, avand in minte cuvintele Sfantului Apostol Pavel: „Fratilor, despre cei ce au adormit, nu voim sa fiti in nestiinta, ca sa nu va intristati ca ceilalti, care nu au nadejde. Pentru ca, de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa credem ca Dumnezeu pe cei adormiti intru Iisus ii va aduce impreuna cu El” (I Tes. 4, 13-14) si indemnurile Sfantului Ioan Gura de Aur: „Daca tu crezi ca moartea este numai un somn, de ce in zadar mai plangi? Daca faci ca paganii, cu ce te vei indrepta?”. De altfel, asa cum arata Sfintii Parinti, la inceput era interzisa jelirea mortilor si purtarea hainelor de doliu, deoarece moartea nu constituia un motiv de plangere si intristare, ci de bucurie.

De unde a aparut acoperirea oglinzilor
In traditia populara s-a incetatenit obiceiul ca, din momentul mortii si pana in ziua inmormantarii sa se acopere oglinzile din casa cu panza alba, deoarece cel ce se uita in oglinda cat timp trupul neinsufletit se afla in casa va fi urmatorul care va deceda. Aceasta practica reflecta o superstitie straveche, prin care se impiedica intoarcerea defunctului si poposirea lui in casa unde a trait. Din cauza unei alte superstitii, membrii familiei vegheaza ca nici o pisica sa nu apara in preajma celui decedat, pentru a nu deveni strigoi.

Citeste si: Semnificatia florilor de primavara. Ce transmite fiecare

Tot in legatura cu inmormantarea, in cosciug, sub capul defunctului, se aseaza un saculet de panza cu diverse obiecte care au apartinut celui decedat si care i-ar fi de folos in „marea calatorie”: sapunul cu care a fost spalat, pieptenele cu care a fost pieptanat, foarfeca cu care i s-au taiat unghiile, o oglinda, uneori cosmetice daca este vorba de o femeie sau aparat de ras pentru un barbat. In unele zone ale tarii, se pun o serie de obiecte cu incarcatura magica: noua pietricele, noua cioburi de portelan, noua boabe de tamaie. In ziua inmormantarii, corpul mortului se masoara cu o ata de canepa rosie pentru a nu duce norocul cu el, iar ata este pastrata cu sfintenie, intr-un loc sigur. In timpul cat mortul este in casa, se asaza un vas de apa sub sicriu sau la geam. Cand cosciugul este scos, vasul se sparge pentru a alunga frica celor care raman sa locuiasca in casa defunctului. Un alt vas cu apa ramane acasa, timp de 40 de zile, deoarece se crede ca „mortul vine si bea apa”. Toate acestea, la care se adauga, fara indoiala, multe alte obiceiuri zonale, sunt reminiscente pre-crestine care denota ignoranta si perpetuarea unei mentalitati paguboase din punct de vedere crestin.

Unii credinciosi solicita preotului ca la rugaciunea de pomenire, in cazul in care cel decedat nu s-a pregatit inainte de moarte, sa adauge „mort, nespovedit, neimpartasit, fara lumanare”.

Din pacate, chiar si unii preoti iau initiativa sa introduca acest adaos, atunci cand stiu ca cel repauzat nu s-a ingrijit, accentuand vinovatia decedatului, pentru lipsa de grija fata de suflet, dar si indiferenta celor de langa el. Astfel de inovatii in cadrul slujbelor trebuie evitate, deoarece se creeaza un precedent nedorit, existand riscul ca si alte „doleante” ale credinciosilor sa intre in cult.

Citeste si: Traditii de obiceiuri de Martisor. Ce e bine sa faci in prima zi de primavara

Ce superstitii intalnim legate de drumul spre biserica si apoi spre cimitir?
Spre exemplu, cortegiul funerar se opreste la raspantii de drumuri sau la troite, unde preotul face o scurta rugaciune (stare). Oprirea cortegiului nu este pomenita in Molitfelnic. Totusi, ea este intalnita pretutindeni, iar Biserica a acceptat-o. Daca mortul este „moale” (nu a devenit rigid), se arunca cu grau pe tot parcursul drumului, pentru a evita ca el sa „traga” dupa el si alti membrii ai familiei. La plecarea convoiului, familia celui decedat arunca bani, pe care, de regula, ii aduna copiii nevoiasi. Exista credinta ca, daca se pune un banut „de la mort” in baita copilului mic, acesta nu se va mai speria.

In timpul slujbei din biserica, atmosfera de reculegere si de rugaciune este tulburata de alte obiceiuri. Cand preotul citeste rugaciunea de dezlegare, unii credinciosi se reped sa dezlege panglica de la picioarele si mainile mortului. Preotul are datoria sa explice ca rugaciunea nu se refera la legatura de la picioare, ci la iertarea (dezlegarea) pacatelor. In unele parti, indeosebi in Ardeal, partea finala a predicii la inmormantare are niste inovatii, care accentueaza despartirea decedatului de familia sa si de cei prezenti. Este vorba de asa-numitele „iertaciuni”, care imprima necrologului o forma aparte. Acest obicei a patruns foarte usor in cult, deoarece a fost promovat chiar de unii slujitori ai Bisericii. Astfel, unii preoti, impresionati de popularitatea bocetelor, prin care se dialogheaza cu mortul, au adoptat metoda, diversificand procedeul: preotul se transpune in locul decedatului, vorbeste la persoana I singular, si da familiei sfaturi, indrumari sau isi cere iertare.

Citeste si; Cine era zeul Dragobete si de ce i se spunea Logodnicul Pasarilor

Aceasta forma de adresare este tulburatoare si provoaca plansul. Dar nu acesta este scopul predicii la inmormantare, ea trebuind sa se adreseze celor care nu vin decat rar sau deloc la Biserica sau chiar persoanelor de alte confesiuni si religii, daca este cazul. Nu putem nega faptul ca acest gen de predica este agreat si place, dar preotul trebuie sa stie ca aceasta placere nu este ziditoare si nu este conforma cu demnitatea sa. Credinta crestina nu accepta imaginea mortii ca o tragedie insurmontabila. Cand preotul mangaie si imbarbateaza familia, el este, de fapt, pe urmele Mantuitorului Caruia I S-a facut mila de vaduva din Nain si i-a zis: „Nu mai plange” (Lc. 7, 13) sau Care S-a adresat celor intristati de moartea fiicei lui Iair: „Nu mai plangeti! N-a murit, ci doarme” (Lc. 8, 52).

Ce rol joaca banii (monezile) in traditiile populare legate de inmormantare?
Din nefericire, unul foarte important. Sunt pusi in cosciug, inca de acasa, de cei veniti la priveghere, sau in biserica, atunci cand se da „sarutarea din urma”. In unele zone, indeosebi in Ardeal, se leaga de degetul mortului un ban gaurit sau se pune un ban in colacul ce se asaza in mana celui decedat. Aceasta este o reminiscenta a traditiilor pre-crestine, potrivit carora mortii platesc trecerea peste raul infernului. Romanii puneau in gura mortului sau in sicriul acestuia un ban, obolus, crezand ca repauzatul il va da lui Charon, pazitorul de la poarta „imparatiei umbrelor”, anume ca sa-l treaca cu o luntrita peste fluviul Acheron sau peste apa Stix (greci). In Tara Romaneasca exista datina de a se pune in sanul mortului 24 de parale pentru a plati cele 24 de vami.

Citeste si: Cum sa cazi cu tronc cuiva. Traditii si superstitii de Dragobete

Ce se intampla la cimitir?
La cimitir, preotul toarna peste mort, inainte de a inchide capacul, vin amestecat cu untdelemn, iar apoi, la parastas, vin si apa peste mormantul celui decedat. De asemenea, exista traditia ca, dupa astuparea mormantului, sa se dea „peste groapa” de pomana. Si in acest caz, credinciosii trebuie sa stie ca importanta este milostenia care se da pentru sufletul celui decedat si nu modalitatea, adesea magica, prin care se face acest lucru. Slujba inmormantarii se incheie cu pomana pe care familia o organizeaza pentru sufletul celui adormit.

Cat de veche este randuiala pomenii pentru cel adormit?
Este mentionata inca din Vechiul Testament. In Biserica din primele veacuri, crestinii organizau agape, adica mese ale iubirii fratesti. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca, „dupa impartasirea cu Sfintele Taine, adunarea sfarsindu-se, nu plecau indata acasa, ci cei bogati si cei mai instariti, aducand de a-casa alimente, chemau pe saraci si faceau mese comune, agape, in Biserica”. Agapele nu insemnau numai mancare si bautura, ci, pe langa acestea se faceau rugaciuni, cantari, lecturi din Sfanta Scriptura. Era, intr-un cuvant, o rugaciune exprimata in fapte de caritate. Cu timpul, agapele si-au pierdut insemnatatea simbolica si au devenit mese obisnuite la diferite ocazii, inmormantari sau comemorari.

Credinta in „vamile vazduhului” a influentat o serie de practici in cadrul ritualului inmormantarii. Care sunt acelea?
In multe parti se da de pomana, peste sicriu, un cocos. Acesta ar avea rolul sa-l alunge, prin cantarea lui, pe diavol, care cauta sa prinda sufletul mortului. De multe ori, in fata casei mortului se pune o „punte”, un covor, ca sufletul sa poata trece de la o vama la alta. De asemenea, la lumanarile care se dau preotilor se leaga naframe, stergare si, mai nou, prosoape, cu scopul ca sufletul sa se foloseasca de ele la trecerea prin vami.

Citeste si: SFINTII TREI IERARHI, sarbatoarea dedicata reconcilierii. TRADITII si OBICEIURI

Biserica nu s-a pronuntat formal si definitiv. Ea se bazeaza pe afirmatiile, mai mult sau mai putin explicite ale unor Sfinti Parinti, care se refera la starea sufletului dupa moarte. Invatatura despre vamile vazduhului se contureaza in secolul al V-lea, gasind cea mai clara expunere in Omilia despre iesirea sufletului a Sfantului Chiril al Alexandriei. Aceasta invatatura se regaseste in diverse lucrari hagiografie, dintre care cea mai importanta este Viata Sfantului Vasile cel Nou (26 martie), precum si in diverse rugaciuni sau servicii divine (rugaciunea catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu de la sfarsitul Pavecernitei, Canonul de rugaciune pentru iesirea sufletului, Canonul ingerului pazitor etc.).

Banii de vama
Da. O idee pagana se refera la banii de care ar avea nevoie la trecerea prin vami pentru a compensa deficitul de fapte bune, de unde obiceiul de a arunca bani in groapa sau de a-i pune pe pieptul mortului. La fiecare vama, demonii cer sufletului plata pentru faptele rele facute in viata, agravandu-le, in acelasi timp, situatia prin acuze reale sau inchipuite. De aceea li se daruiesc bani cu scopul de a fi imblanziti in acuzatiile lor, astfel incat sufletul sa ajunga in rai, desi este inexplicabil ce ar putea face ingerii rai cu banii. Credinta in vamile vazduhului induce in sufletul credinciosilor ideea de groaza fata de pacatele savarsite. Acest lucru se datoreaza si popularitatii unor brosuri despre vamile vazduhului care circula in mediile monastice romanesti. Este discutabil insa in ce masura acest lucru contribuie la intarirea adevarului despre judecata particulara si la ridicarea moralului religios.




Comentarii
  • din pacate la noi la ortodocsi daca, cineva din familia celui decedat nu plange in hohote lumea care este prezenta il judeca.
    eu cred ca, suferinta este in sufletul fiecaruia si nu trebuie sa facem circ la o inmormantare.
    referitor la banii care se dau pe drum spre mormant si la pomenele de dupa inmormantare fiecare familie indoliata decide ce are de facut.
    unii preoti spun ca, pomenele sunt pentru cei care le fac si nu pentru cei ce au plecat.
    DUMNEZEU stie care este adevarul absolut.

  • fiecare sa incerce sa-si castige raiul in timpul vietii, prin fapte bune, nu sa se astepte ca dupa moarte altii ii vor cumpara raiul. Si bocitul asta, face mai rau decat bine sufletului, pentru ca sufletul are nevoie de liniste, de rugaciuni, nu de vacarmul asta. Dar ce sa-i faci, traditia e traditie, si daca n-o faci esti criticat de lipsa de respect, iubire… Sa speram ca Dumnezeu va destepta acest aspect al celei mai drepte credinte care este ortodoxia.(ps. sunt ortodox dar nu agreez aceste traditii)

  • curios lucru care la acceptat biserica cand preoti ati cer bani ca sati ingroape mortul si mai apoi se spune ca an casa lui dumnezeu tatal nu se face negot …………….dar fiecare ajungem la judecata

Adauga un comentariu