Eveniment-Social

CAZ extrem: Profesor de nota CINCI le preda elevilor de nota TREI

Publicat: 08 sept. 2016
1

@ Conform datelor oferte de Inspectoratul Scolar Judetean, la data de 7 septembrie 2016, pe lista posturilor didactice, catedrelor vacante sau rezervate pentru anul scolar 2016 – 2017 apar inca cateva sute ramase neocupate @ Toate acestea atata timp cat, inclusiv la examenul de suplinire, au existat candidati care-si doresc sa devina profesori care au luat note abia cu putin peste CINCI @ Astfel, elevi care au fost admisi in clasa a IX-a, dupa distribuirea computerizata, cu note de trei sau de patru, risca sa fie educati de dascali care au avut rezultate, la randul lor, mediocre

Sitare de fapt extrem de grava in sistemul de invatamant preuniversitar iesean! Asta dupa ce, din ce in ce mai putini tineri aleg sa urmeze o cariera didactica, iar cei care aleg sa intre in sistem obtin note mediocre la examenele de titularizare sau de suplinire. Concret, datele publicate de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ), la data de 7 septembrie 2016, pe lista posturilor didactice, catedrelor vacante sau rezervate pentru anul scolar 2016 – 2017 apar inca cateva sute ramase neocupate.

Asta in timp ce, inclusiv la examenul de suplinire au existat candidati care-si doresc sa devina profesori care au luat note abia cu putin peste cinci. Pe acest plan, elevi care au fost admisi in clasa a IX-a, dupa distribuirea computerizata, cu note de trei sau de patru, risca sa fie educati de dascali care au avut rezultate, la randul lor, extrem de slabe.

Ori, avand in vedere ca la finalizarea celor patru ani de liceu, un elev trebuie sa obtina o medie finala de promovare a bacalaureatului de minimum sase, se pune legitima intrebare: cum va putea un cadru didactic cu o asemenea performanta sa presteze un act educational de calitate? Aici, prof. Laviniu Lacusta, presedinte Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USILIP) Iasi, ofera o serie de explicatii legate de cauzele acestui fenomen.

Citeste si:  Iata ce profesori din Iasi primesc o catedra dupa examenul de Titularizare

„Pentru aceasta situatie, explicatiile sunt simple: in primul rand trebuie spus ca posturile titularizabile pot fi ocupate doar daca un candidat a luat minimum nota sapte! La disciplinele importante a fost o concurenta mare, iar cei care le-au ocupat au avut note de peste 8.50, dar problema apare la scolile din mediul rural si este cauzata de statutul disciplinei si atunci apar doar norme partiale. O a doua cauza este legata de salariile foarte mici, in special pentru cei tineri, si care sunt nemotivante. In al treilea rand, vorbim si de probleme cu decontul navetei! Solutia este, oricat ar parea de ciudat pe fondul scaderii natalitatii, impunerea scaderii numarului de ore obligatorii in norma de predare si, daca, totusi unii tin ca norma sa fie de 18 ore, sa existe posibilitatea realizarii unor activitati extracurriculare. In acest fel, s-ar putea realiza mai multe catedre cu statut titularizabil”, reliefeaza profesorul Lacusta.

Citeste si:  INCREDIBIL! Profesori cu 10 la Titularizare, obligati sa predea la tara

De precizat ca, la examenul de Titularizare 2016, organizat la nivelul intregului judet Iasi, au fost corectate 996 de lucrari scrise care au fost trimise spre evaluare. Dintre acestea, note de promovare (de peste cinci – n.r.) au fost 82.28 la suta. Pe de alta parte, per total, in mediul urban au fost publicate 106 posturi titularizabile, din care s-au ocupat pana acum 60. In mediul rural au fost publicate 84 posturi titularizabile, din care s-au ocupat 69. Posturile nerepartizate au fost 61, atat in rural, cat si in urban. Acestea vor fi transformate in posturi cu contract pe perioada determinata si vor fi accesibile in cadrul sedintelor publice urmatoare, incepand cu ziua de 19 august, inclusiv pentru candidatii care au obtinut note peste 5.00.

Citeste si:  INCREDIBIL! Profesori cu 10 la Titularizare, obligati sa predea la tara




Comentarii
  • Este si vina inspectorilor de specialitate care isi promoveaza pilele, bineinteles tot fara concurs (cazul doamnei de la Biologie care nici macar nu este absolventa de facultate de biologie).

Adauga un comentariu