„Am tinut in mine trei luni de zile ca sa nu rada lumea de mine. Nu dormeam noaptea. Nu aveam ce sa revendic, desi stiam ca am castigat”, spune cel mai ghinionist roman din istoria Loteriei.
Un fost consilier al Loteriei Romane afirma ca unul dintre cei doi castigatori ai marelui premiu la Loto 6/49 din 30 decembrie 2015 ar fi fost inventat pentru ca sefii institutiei sa bifeze profitul. Imediat dupa lansarea acuzatiei, a aparut public si al doilea „milionar” care sustine ca a rupt biletul castigator dintr-o neatentie teribila.
Una dintre cele mai neobisnuite situatii din istoria Loteriei Romane are ca punct de pornire o tragere speciala la Loto 6/49 care a avut loc pe 30 decembrie 2015.
In urma extragerii bilelor din urna, s-a stabilit ca premiul cel mare, in valoare totala de peste 7 milioane de euro, va fi impartit de doi castigatori care au reusit sa bifeze aceleasi sase numere norocoase.
Un premiu a fost revendicat, al doilea castigator nu s-a prezentat sa-si incaseze banii. Este vorba despre un barbat de 57 de ani din Gaesti, care se numeste Marin Grigore, este strugar de meserie si este localnic din Gaesti.
Barbatul spune ca s-a deconspirat pentru a apara onoarea Loteriei. Varianta lui este ca, dintr-o neatentie teribila, a consultat numerele castigatoare gresite ulterior tragerii loto.
„Eu, cand m-am dus sa verific numerele, auzind ca au castigat doua persoane din Gaesti, m-am uitat pe geamul de la agentie si am vazut o combinatie care am crezut eu ca e castigatoare, dar nu era cea corecta. Numerele castigatoare erau afisate mai jos in geam. Atunci, m-am suparat in sinea mea, am rupt biletele si le-am aruncat. Jucasem trei variante. Abia dupa vreo trei zile, mi-am dat seama ca am bifat si eu acele numere“, spune barbatul.
Marin Grigore mai spune ca a tacut fiindca i-a fost rusine. „Am tinut in mine trei luni de zile ca sa nu rada lumea de mine. Nu dormeam noaptea. Nu aveam ce sa revendic, desi stiam ca am castigat. Am auzit ca cineva a spus ca nu au existat doi castigatori. Doamne, cum sa nu fie!? Biletul a existat, dar nu mai e. Ma deranjeaza ca se speculeaza tot felul de lucruri. Loteria a dat banii de fiecare data. Ca sunt fraier ca am pierdut biletul nu e vina lor, e vina mea“, a comentat Marin.