UPDATE: Masina suspecta a fost alarma falsa, nu prezinta probleme. Intre timp, autoritatile au prelungit starea de alerta maxima pana luni.
Sediul unei televiziuni locale a fost evacuat dupa ce o masina suspecta a fost gasita in Bruxelles.
Politia ajutata de cainii special antrenati a inceput cautarile in cladire.
Postul de televiziune a confirmat evacuarea, iar personalul a fost mutat la hotelul Eurovolleycenter, situat in apropiere.
Totodata, autoritatile din Bruxelles au prelungit starea de alerta maxima.
Metroul din Bruxelles va circula din nou luni, „daca totul se desfasoara normal”, anunta ministrul belgian al Justitiei. Autobuzele circula, insa unele tramvaie au fost oprite. Gara Bruxelles-Schumman ramane inchisa. In ceea ce priveste deschiderea scolilor, situatia este incerta, anunta ministrul Educatiei.
Strazile orasului sunt impanzite de politisti si militari.
Potrivit publicatiei Le Soir, anchetatorii belgieni ar cauta cel putin doi suspecti de terorism, dintre care unul ar transporta o bomba de tipul celor folosite de atacatorii sinucigasi de la Paris.
Individul ar fi chiar Salah Abdeslam, cel mai cautat om din Europa, dupa rolul jucat in atentatele de la Paris.
El ar fi avut in continuare asupra sa explozibilul atunci cand a fugit din Franta in Belgia.
Autoritatile au date si despre un al doilea terorist.
Masurile extreme din Belgia au loc dupa ce un suspect arestat in aceasta tara a fost pus sub acuzare pentru terorism de justitie in legatura cu atentatele jihadiste care au facut 130 de morti la Paris. Suspectul, a carui identitate nu a fost facuta publica, este al treilea inculpat in Belgia in legatura cu atentatele de la Paris.
Ahmed Dahmani, in varsta de 26 de ani, este acuzat ca ar fi participat la operatiunile de alegere a locatiilor unde urmau sa fie comise atacurile, potrivit Reuters.
Premierul belgian a convocat Consiliul national de securitate. Oamenii au fost avertizati sa evite concertele, marile evenimente, garile, aeroporturile, dar si transportul in comun.