International

Boris Johnson: Marea Britanie intentioneaza sa activeze la inceputul anului viitor articolul 50 din Tratatul de la Lisabona

Publicat: 22 sept. 2016
1

Marea Britanie intentioneaza sa activeze la inceputul anului viitor articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanseaza formal procesul iesirii unei tari din Uniunea Europeana, a declarat joi ministrul britanic de externe, Boris Johnson.

„Discutam cu prietenii si partenerii nostri europeni cu obiectivul ca la inceputul anului viitor sa trimitem scrisoarea cu articolul 50„, a declarat Johnson postului Sky News la New York, unde participa la Adunarea Generala a ONU.

Acest articol stabileste un termen legal de doi ani pentru negocierea conditiilor parasirii blocului comunitar, termen ce poate fi prelungit printr-un acord intre Marea Britanie si UE.

Totusi, in declaratia data joi, seful diplomatiei britanice a apreciat ca s-ar putea sa nu fie nevoie de un termen de doi ani si ca este posibil ca acest proces sa se incheie mai repede.

„Vom expune in scrisoarea noastra unii parametrii privind modalitatea in care dorim sa avansam (…) Nu cred ca vom avea nevoie in mod necesar de doi ani intregi, dar asteptam sa vedem cum se va evolua”, a indicat Boris Johnson.

Dupa referendumul din 23 iunie, cand cetatenii britanici au votat majoritar in favoarea Brexitului (iesirea din UE), responsabilii europeni au cerut insistent Londrei sa inceapa cat mai repede procesul retragerii din blocul comunitar, dar premierul Theresa May a declarat de mai multe ori ca nu va initia acest demers pana la sfarsitul anului in curs.




Adauga un comentariu