Uniunea Europeana nu era pregatita pentru aderarea Romaniei la UE pentru ca habar nu avea ce nivel a atins coruptia in tara si nici ce sechele a lasat dictatura asupra oamenilor, spune fostul cancelar al Germaniei, Helmut Schmidt, unul din cei mai puternici cancelari de dupa Konrad Adenauer. Interviul a fost acordat unui grup de jurnalisti europeni, iar pentru Romania, doar postului Digi24.
Reporter: Ati fost la sfarsitul anilor ’70, daca nu ma insel, in Romania. V-ati intalnit atunci cu Nicolae Ceausescu.
Helmut Schmidt: Imi amintesc in special de sotia lui. Ea era si mai dornica de a i se da importanta ca el.
Reporter: Dar el cum era?
Helmut Schmidt: Si el era avid sa fie considerat important. In toata viata mea aproape ca n-am intalnit alti oameni care sa aiba o nevoie mai mare de recunoastere ca sotii Ceausescu.
Viziunea asupra politicii externe a lui Ceausescu era remarcabila, obiectiva, corecta. Asta inseamna ca pozitia lui politica nu era nici cea a sovieticilor, nici cea a americanilor si putea sa si-o argumenteze foarte bine. In ciuda trufiei lui idioate, a exageratei lui nevoi de fi considerat valoros.
Era vremea Cortinei de Fier intre Uniunea Sovietica si Occident, iar interesul meu principal era indreptat, la acea vreme, spre polonezi si spre rusi. Romania era foarte departe. Ceva mai prietenoase si mai placute erau relatiile pe care le aveam cu Bulgaria. Romanii, si in mod special Ceausescu, se uitau de sus la bulgari. Si Tito avea o perspectiva stralucita asupra lumii. Era mai bun ca Ceausescu.
Reporter: Romania si Bulgaria sunt in continuare la periferia Uniunii Europene. Am aderat prea devreme in UE? N-a fost pregatita Uniunea pentru noi?
Helmut Schmidt: Uniunea Europeana nu a fost pregatita pentru voi, fara echivoc nepregatita. Le-a trebuit mult pana au inteles cat de departe poate ajunge coruptia, cat de puternica a fost dictatura politica in tarile voastre si ce urme puternice a lasat in urma sa. Sub imperiul entuziasmului ca au scapat de pericolul URSS prin destramarea acesteia, guvernarile europene au pus bazele Tratatului de la Maastricht in 1989, 1990 si in 1991. Iar din cauza acestui entuziasm si-au deschis larg bratele si au spus „Veniti la mine voi toti cei truditi si impovarati”. Si erati truditi si impovarati insa corecturile, medicamentele de care aveati nevoie, Uniunea Europeana nu le-a pregatit.
Reporter: De cat timp mai au nevoie Romania si Bulgaria sa nu mai fie la marginea Europei?
Helmut Schmidt: Ele fac parte din UE. Cat mai dureaza pana ce isi vor putea controla treburile interne, economiile, nu stiu sa va spun. Oricum situatia lor de acum este nemultumitoare, trebuie sa adaug asta. In locul vostru (n.r. al romanilor) eu nu as adera la zona euro. Daca ati intra astazi in zona euro, ati adera la o structura despre care nu stiti ce viitor are. Sefii guvernelor din Uniunea Europeana au aplicat doar strategia orbecaielii ridicata la rang de maxima intelepciune. Probabil ca mai trebuie sa treaca niste ani sa se faca mai destepti, nu stiu. In acest moment, UE este intr-o stare de incertidudine. Pastrati-va intentiile bune si asteptati sa vedeti daca europenii din zona euro isi depasesc criza institutionala.
Despre conducerea Europei de catre un german, Helmut Schmidt a declarat: „Sunt total impotriva ca un german sa se erijeze in conducator al Europei, fie ca vorbim de Merkel sau de Steinbrueck. (candidatul SPD la cancelaria Germaniei n.r.) Clar spus, din cauza uciderii de catre germani a sase milioane de evrei europeni. Povara a ceea ce s-a intamplat sta pe umerii generatiei mele asa cum va sta si pe umerii generatiei de germani care nici macar nu s-a nascut.