Eveniment-Social

Atentie la butelii! Un barbat a umblat neglijent la butelie si acum se zbate pentru viata lui!

Publicat: 04 sept. 2016
1

Un barbat de 47 de ani din municipiul Neamt, localitatea Valeni, a suferit multiple arsuri, dupa ce o butelie de aragaz a explodat si a fost transferat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iasi.

„La fata locului s-au deplasat 8 subofiteri cu autospeciala cu apa si spuma si un echipaj SMURD. In urma cercetarilor, s-a constatat ca datorita neglijentei barbatului, care a umblat la instalatiile de tip GPL, a fost provocata explozia, urmata si de un mic incendiu. Barbatul de 47 de ani a primit primul ajutor de la echipajul SMURD deplasat la fata locului si a fost transportat de urgenta la Spitalul Judetean Neamt”, a declarat Leonte Catalin, locotenent-colonel din cadrul ISU Neamt.

Pacientul a  fost adus in miezul noptii de sâmbata spre duminica, in jurul orei 3:00, la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iasi. Acesta prezenta arsuri de gradul I si II pe 42 la suta din suprafata corpului. Medicii din Unitatea Primiri Urgente (UPU) au realizat câteva interventii in incercarea de a-l stabiliza hemodinamic si respirator. In urma deciziei medicilor, pacientul aflat in stare grava a fost transportat de urgenta la Spitalul „Floreasca” din Bucuresti, datorita suprafetei mari afectate de arsuri prezentând un grad ridicat de risc.

„Pacientul in vârsta de 47 de ani suferea arsuri pe 42 la suta din suprafata corpului. Am reusit sa-l stabilizam hemodinamic si respirator. Ieri, barbatul a fost transportat la Spitalul «Floreasca» din Bucuresti de un elicopter SMURD„, a declarat Diana Cimpoesu, profesor doctor din cadrul Unitatii Primiri Urgente (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iasi. Medici din Bucuresti sunt rezervati deocamdata in a da un prognostic in privinta starii pacientului, considerând ca in orice moment pot aparea complicatii.




Adauga un comentariu