National

Atanasoaiei, martor in dosarul lui Adriean Videanu

Publicat: 06 feb. 2015
1

Fostul prefect al Capitalei, Mihai Atanasoaiei, a dat declaratii in calitate de martor in dosarul lui Adriean Videanu, care ar fi apelat la serviciile sale ca notar pentru a afla cum poate instraina actiunile sechestrate de catre DIICOT.

Potrivit deciziei de motivare a arestarii lui Videanu, luata pe 31 ianuarie de ICCJ, procurorii DNA l-au audiat ca martor pe fostul prefect al Capitalei, care profesa ca notar la momentul comiterii faptelor de catre Videanu.

„Este relevant, sub aspectul demersurilor efectuate de catre inculpatul Videanu Adriean, in scopul «salvarii actiunilor sechestrate», declaratia notarului Atanasoaiei Mihai Cristian, care cu ocazia audierii ca martor a mentionat ca spre finalul verii anului 2013, inculpatul Adriean Videanu s-a interesat de procedura necesara efectuarii unei donatii a unor actiuni pe care le detinea la .S.C Titan Mar S.A., donatie pe care dorea sa o faca copiilor sai: «…I-am explicat ca, fiind vorba de o donatie, atata timp cat actiunile sunt libere de sarcini, se pot dona doar prin act autentic. Adriean Videanu nu mi-a solicitat niciodata sa ii fac intocmesc actul de donatie cu privire la acele actiuni»”, noteaza judecatorul in motivare, redand declaratia de martor a fostului prefect.

Avocatii lui Videanu spuneau, la momentul judecarii propunerii de arestare, ca „proba de care se agata Parchetul cand incearca sa contureze infractiunea de complicitate la abuz in serviciu, se refera la declaratia unui martor, notarul Atanasoaiei Mihai Cristian, ce afirma ca la sfarsitul verii 2013 a fost intrebat de domnul Videanu in legatura cu procedura de donatie a unor actiuni la purtator”.




Adauga un comentariu