International

Astronautii de pe Statia Spatiala Internationala au ramas fara toaleta

Publicat: 30 mai 2008
1

Singurele toalete principale de pe Statia Spatiala Internationala (ISS), situate pe modulul rusesc Zvesda, s-au defectat, iar o piesa de schimb va fi transportata cu naveta Discovery, care va fi lansata sambata, a indicat miercuri NASA, informeaza France Press. Cei trei ocupanti ai avanpostului orbital, doi rusi si un american, au fost nevoiti sa foloseasca toaleta de urgenta de pe naveta Soyuz, conectata la Statie si care serveste ca vehicul de evacuare de urgenta, a precizat Nicole Cloutier, purtator de cuvant al Centrului spatial Johnson din Houston, Texas.

„Nu este vorba cu adevarat de o urgenta pentru ca, in afara de toaletele de pe Soyuz, mai exista si alte optiuni daca astronautii au nevoi presante”, a mai spus aceasta, referindu-se la sacii individuali pentru recoltarea urinei si a excrementelor. Cei trei astronauti, Serghei Volkov, comandant al expeditiei, si inginerii de zbor Oleg Kononenko si Garrett Reisman au reusit sa realizeze un sistem provizoriu pentru a putea utiliza toaleta principala, a spus Nicole Cloutier. Naveta spatiala Discovery, care urmeaza sa fie lansata sambata spre ISS pentru a livra modulul principal al laboratorului japonez Kibo, va transporta si o piesa de schimb ruseasca pentru repararea toaletelor.




Comentarii
Adauga un comentariu