Actualitate

Astazi are loc examenul de titularizare. Peste o mie de candidati se bat pentru cateva zeci de posturi – VIDEO

Publicat: 19 iul. 2016
1

@ Astazi, miercuri- 20 iulie 2016, la Colegiul Economic Administrativ Iasi se va derula examenul de Titularizare. Concursul va avea o durata de patru ore, iar participantii vor avea subiecte din specializarea pe care au urmat-o in timpul facultatii, pedagogie si didactica @ Pentru cele 190 de posturi titularizabile se bat peste o mie de candidati

Astazi, la Colegiul Economic Administrativ Iasi se va derula examenul de Titularizare 2016. Deja, reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi au publicat lista finala a candidatilor admisi la proba scrisa a concursului. Concret, la nivelul judetului Iasi, este vorba de 1.135 concurenti. Pe de alta parte, in perioada 14 – 15 iulie, la Centrul de Inscriere de la Colegiul Economic Administrativ Iasi, in intervalul orar 9:00-15:00, s-au putut valida fise pentru absolventii de facultate, promotia 2016. Conform listei posturilor didactice, a catedrelor vacante sau rezervate pentru anul scolar 2016-2017, la nivelul intregului sistem de invatamant preuniversitar local sunt valabile 1.877 posturi.  Primele rezultate se vor afisa pe 27 iulie.

Citeste si : Detalii complete despre examenul de Titularizare derulat la Iasi 

„Maine (astazi – n.r.) are loc examenul de Titularizare pentru profesori. La acest concurs avem inscrisi la nivelul judetului Iasi aproximativ 1.100 de candidati si avem in jur de 1.600 de posturi disponibile, dintre care doar 190 titularizabile, dar sunt si foarte multe fragmente de posturi, iar cele mai multe pe perioada determinata. Constatam faptul ca, in ultimii ani, tot mai multi tineri absolventi de universitati raman in sistemul educational, deoarece este o zona destul de stabila, chiar daca nu foarte buni salarizata, dar ofera si satisfactii profesionale si o slujba sigura. Pe de alta parte, la nivel de procentaj, in raportul titulari – suplinitori, la Iasi avem peste 80 la suta cadre didactice titulare. Tocmai de aceea, nu foarte multe dintre posturile pe care le-am scos la concurs sunt titularizabile! Acest examen evalueaza si competentele stiintifice, fiind un test care dureaza patru ore, dar si deschiderea metodica, talentul didactic sau posibilitatea de a contura un proiect didactic, de a gasi strategii educationale pentru a transmite. E important sa stii, dar sa ai si abilitatea de a transmite. Aici, daca cei mai cu experienta se descurca pe zona metodica, cei care se afla la inceput de drum constatam, uneori, notele mai mici pentru ca nu au experienta la catedra, practica pedagogica este destul de sumara si, pana se capata o experienta, au devoie de mai multi ani pentru a depasi acest examen”, a comentat testul, prof. dr. Camelia Gavrila, sefa ISJ.

VEZI LISTA CANDIDATILOR LA EXAMENUL DE TITULARIZARE

Citeste si :  Lista posturilor didactice, catedrelor vacante sau rezervate, complete si incomplete din judetul Iasi

Citeste si :  Noi detalii despre examenul de Titularizare de anul acesta




Adauga un comentariu