@ Sefii unei institutii publice din Iasi au salarii fabuloase la care un simplu functionar nu poate decat sa viseze @ Veniturile lor sunt atat de mari, incat institutia pe care o conduc este de departe cea mai darnica atunci cand vine vorba de remunerarea personalului din conducere @ Salariatii acestei societati publice au adunat in ultimii ani averi fabuloase, au devenit miliardari si se pot considera chiar egalii afaceristilor de succes care isi permit aproape orice moft isi doresc @ La aceste oferte de nerefuzat, sefii si-au adus in companie si ceilalti mebri ai familiei, care se bucura si ei de salariile regesti
ApaVital este firma publica din Iasi care isi plateste cel mai bine angajatii. Este vorba despre salarii de lux comparativ cu alte institutii publice din oras sau chiar cu marile corporatii internationale. Sefii operatorului judetean pentru serviciile de apa si canalizare primesc remuneratii fabuloase, la care simplii functionari nu pot decat sa viseze, tinand cont de faptul ca in ultimul an acestia au incasat salarii de aproape 2 miliarde de lei vechi fiecare (200.000 RON).
Conform declaratiilor de avere, Ion Toma, directorul general al ApaVital, a incasat numai din salarii 195.000 de lei, suma la care se adauga si indemnizatia de membru in Consiliul de Administratie, adica 16.000 de lei. Asta nu e tot, la strangerea averii in familia Toma au contribuit si sotia sau copiii directorului general care sunt angajati la aceeasi companie publica. Angelica Toma, sotia directorului general, lucreaza la Statia de pompare Pacurari ca proiectant si a primit in anul 2013 salarii in valoare de 68.000 lei de la ApaVital. La aceeasi institutie publica au fost angajati si fiica celor doi, Iuliana, precum si nora lui Ion Toma, Valentina, care este fiica fostei secretare a directorului general.
Citeste si: Toti bugetarii viseaza la banii lui! El are cel mai mare salariu din administratie
Fata de anul 2012, remuneratia directorului general este aproape dubla. Ion Toma a incasat mai multi bani datorita bonusurilor de performanta care nu se platisera in anii precedenti din cauza unei decizii a Guvernului. Averea familiei Toma este si ea fabuloasa. Directorul general are trecute in declaratia de avere opt depozite bancare la mai multe banci, in valoare de aproape 550.000 lei. Cei doi au acordat si cate un imprumut de 15.000 de euro pentru fiecare copil al familiei: Iuliana si Daniel. Privind din alta perspectiva, Angelica si Ion Toma pot fi considerati modesti tinand cont de faptul ca nu locuiesc intr-o vila si nici nu conduc masini de lux. Cei doi nu detin terenuri, ci doar doua apartamente in Iasi si doua masini VW Golf.
Averea fabuloasa a directorului adjunct
Pana anul trecut, situatia salariilor din cadrul ApaVital era cat se poate de obisnuita pentru ca directorul adjunct al institutiei avea remuneratia mai mare decat seful sau pe linie directa. Practic, Mihai Dorus incasa peste 135 de milioane de lei vechi pe luna, in vreme ce seful sau aproape 120 milioane de lei vechi lunar.
Acum, situatia aproape a revenit la normal, iar Mihai Dorus, poate cel mai bogat functionar din Iasi, incaseaza de la ApaVital ceva mai putin decat Ion Toma. Directorul tehnic al ApaVital a incasat anul trecut 210.000 lei, iar pe langa acesti bani a mai incasat si alte sume considerabile din activitati extraprofesionale. Acesta detine mai multe spatii pe care le-a inchiriat si din care a incasat aproape 60.000 de lei. Numai din conturile bancare pe care le detine, Dorus se poate lauda cu o avere de 520.000 lei. Directorul tehnic al ApaVital este considerat un adevarat profesionist in domeniu de superiorii sai. Acesta este de parere ca, daca ar fi lucrat in domeniul privat, ar fi platit mult mai bine fata de cat primeste de la ApaVital. „Cred ca as fi mult mai bine platit in domeniul privat pentru competentele pe care le am. Aici sunt doua lucruri diferite, in ambele sectoare ai avantaje si dezavantaje”, este de parere directorul tehnic al ApaVital.
Citeste si: Uite in ce vila fabuloasa locuieste cel mai bine platit functionar din Iasi – FOTO
Niste plosnite . Iesenii platesc. Alo DNA
Daca esti handicapat scrii prostii pentru doi bani , si salariu minim pe economie sau ,poate, ajutor social pentru retard mintal, stropind cu noroi aiurea.A scapat vreun cetatean onorabil din Iasi care nu a fost balacarit pana acum de voi? Da! Cei care v-au platit.Dar acestia oare mai pot fi considerati onorabili?
Cred ca te faci ca nu stii de faptul ca sunt numai securisti in conducerea ApaVital, nu mai zic de cei care fac parte din consiliu de administratie. Tovarasii securisti sinecuristi traiesc bine-merci, au tot ce le trebuie, urmeaza sa se extinda in toata Moldova si apoi evident ca o sa vina un cumparator STRATEGIC care o sa faca pretul la apa de 10 ori mai scump! Pe cat punem pareu?
Doi nemernici,doi hoti.
Oare astia au mai multe guri? Ce munci atat de valoroase fac, incat sa castige cat 20 oameni la un loc? Cred ca Dumnezeu le da pe o parte, mai bine zis ii lasa sa-si ia singuri, dar le ia pe alta parte. Multi dintre imbogatitii fara jena mor de boli groaznice, ajung prin puscarii ori au copii fara educatie care paraduiesc tot ce au agonisit.
Pana le da Dumnezeu..ei traiesc si fura linistiti la greu. Si vor mai fura, fi pe pace!
APAVITAL are citeva zeci de mii de salariati. Au fost angajate toate pilele celor de la CJ Iasi. Daca va uitati pe strada cind e cite o avarie, trimit cite 20 de haidamaci din care unul sapa si ceilalti se uita si vorbesc la telefoane celulare. Pai cum sa nu platim noi un pret mare pe apa cind trebuie sa primeasca salarii de peste 1500 de lei fiecare angajat.
Paule,vorbesti ca un stiutor,sau poate ai facut un studiu viazvi de salariile lor?In firmele locale&nationale;salarii mari au doar o categorie de oameni muncitorul de rind trebuie sa manince mult porumb pina sa ajunga la nivelul celor de care spui tu, eu iti sugerez daca esti un tip corect, inainte sa pui problema banului intreaba-te ce fac oamenii pentru bani,daca dai miine concurs celor cu salarii exorbitante si celor cu salarii mici,citi crezi tu ca dintre aia bine platiti muncesc macar jumate din cit muncesc cei slab platiti.Aici se cinta performanta si se bat cu pumnii in piept patronii ca angajeaza si promoveaza pe performante, calitati profesionale si mai ales umane, pe cand realiattea este ca salariul mare este direct proportional cu cate neamuri in puscarie ai, cite pile ai, cit de usor poti discredita pe ceilalti ca sa iti atingi scopul.
La partea cu avariile iti dau dreptate, in calitate de client al acestei firme, am avut ocazia de nenumarate ori sa vad pe Dorel care muncea de zor, pentru ca a avut ghinionul sa nu se nasca in familia marelui dr ion Atom, in timp ce sefii stateau la o sueta cu alti locatari de pe strada unde era respectiva avarie sau interventie
In final Paule,secolul 21 este secolul pilelor;problema este nu ca iti pui pila sa intri int-ro firma mai de doamne ajuta,ci ca abuzezi de functia de director ca sa iti angajezi toata familia,ca dublezi salariile neamurilor la nici5luni de la angajare,problema este ca neamurile au un grad de impertinenta direct proportional cu pregatirea slaba,sau cu diplomele obtinute de la facultatea unde ai restul de neamuri angajate,problema este ca Dorel care munceste pe brinci de 10 ani are salariu mai mic decat ultimul din familia atomului angajat in firma pe performante bine-nteles. Dar roata se intoarce mai devreme sau mai tirziu,cei care te-o pupat in diploma te vor calca in picioare cand nu vei mai fi marele dr ion Atom,si o data cu caderea lui libera vor cadea si neamurile
Nesimtire totala!Si-au facut salarii de milioane,miliarde,traiesc in huzur si lux iar cetatenilor li se opreste apa (chiar daca sunt buni platnici);percep penalitati imense pe care dumnealor le transforma in prime si salarii iar bietii oameni isi pun capat zilelor ca nu se mai pot descurca sa=si plateasca apa care are un pret imens!inainte de revolutie rajacul era ultima dintre regii cei mai neinsemnati ,astazi s-ar parea ca au titlu de proprietate pe apa si conditioneaza existenta celor din jur !toate aceste mizerii se datoreaza bineinteles proastei guvernari pe care o ducem in spate cu greu din 1989 si de care ne este o scarba imensa!
ponta nu dormi ai sa platesti in locul lor, in tara se moare de foame, boli etc..pune cureaua pe ei .
Da, uite sa stii ca numai la asta nu se gandeste Ponta:)))) Are..treburi mult mai importante de realizat. De exemplu pentru tot neamul si rubedeniile lui!
Isi bat joc de ieseni si cei care ar trbui sa se autosesizeze nu vad. Aceste salarii sunt de pe spatele contribuabilului. De ce nu vad cei din conducerea orasului ca avem cel mai mare pret pe metro cub de apa consumata. De ce nu vad cei din conducerea Primariei ca pe unde trece Apavital ramine dezastru. Asa se formeaza astfel de institutii stat in stat necontrolabile si cu influienta de neoprit. Opridiva stimabililor! Fie va rusine, mai puneti frana pentru ca nu aveti sapte vieti si nici nu o sa fiti inmormantati vertical.
Se stie foarte bine cine-i seful „de facto” la ApaVital Iasi, si cine-i cel care dijmuieste si lefurile nesimtite ale unor angajati de acolo. Nu-i asa ca se stie, nea Jiji? He-heeei, D.N.A. Iasi, cum nu-ti faci tu treaba …
in mediul rural, toate caminele de apometru sunt la pret triplu intrucat spaga la seful de sector (se zice director) este de 30%.
Bai nemernicilor chiar cand o sa va saturati?, nu va ganditi ca blestemele o sa va ajunga?
Sa stii ca i-ai speriat cu faza cu blestemele:))))))
Pai ei la blesteme se gandesc?
Esti un penibil sincer si toti ca tine merita tepuiti la greu in continuare!
Fraiere!
O fi si tu o fufa parvenita, intretinuta de groparii bugetului de stat. Ne cuprinde scarba de slimul vostru de pe falci. Ca obraz nu aveti!
Tot mai bine a fost cu comunistii ,Traiasca PCR
Nu cred ca astia de la ApaVital au salarii asa de mari in sistemul bugetar…va dau un examplu si mai bun: rectorul de la Al. I. Cuza, Vasile Isan, are peste 200.000 lei pe an (cash), iar Ovidiu Iancu (prorector la aceeasi institutie) poate incasa ceva mai mult!!! Ca ei mai sunt….
Locotenentii lui Gigi Nichita. Propusi si numiti de catre el. Spagari nemernici. Stau calare pe lefuri uriase si nu fac nimic pentru acesti bani. Hotilor!