Actualitate

Asa ceva se va intampla intr-o sala a unei mari universitati din Iasi. Secventele sunt SENZATIONALE

Publicat: 14 iun. 2016

@ Este de-a dreptul emotionant si spectaculos ceea ce se va petrece, peste doua zile, la Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi! @ Cu adevarat, un asemenea moment se petrece o data la o suta de ani @ Totul pleaca de la promotia 1966 a Facultatii de Chimie Industriala a fostului Institutului Politehnic @ Acestia vor sarbatori jumatate de veac de la absolvire

Povestea si amintirile legate de promotia 1966 a Facultatii de Chimie Industriala a fostului Institut Politehnic din Iasi sunt incarcate de un parfum aparte si de un romantism emotionant. Toate acestea se completeaza frumos cu aniversarea programata vineri, 17 iunie 2016, in Aula Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi (TUIASI), de la ora 10:00, a unui sfert de veac de la terminarea studiilor a acestei generatii.

Citeste si: Intalnire aniversara folclorica, la Universitatea de Agronomie

Citeste si: Se vor intalni, dupa zeci de ani, pe holurile unei mari universitati din Iasi. Motivul este unul spectaculos

„Suntem promotia care a pus pe picioare industria chimica româneasca în perioada ei de înflorire si de glorie, ingineri care au pornit mari combinate, pe care apoi le-au condus cu responsabilitatea sadita în constiinta de profesorii nostri, ingineri care au gestionat probleme dintre cele mai complexe, cu curajul si elanul tineretii, în paralel cu construirea unei familii si cu încercarile, reusite pe atunci, de a dilata timpul în care sa încapa toate visurile îndraznete. Cautari – debuturi – afirmari – o alta scara de administrare a timpului – prioritati – renuntari – realizari – esecuri asumate – cariera construita cu efort si daruire – iata câteva repere specifice generatiei din care am facut parte. Întâlnirile noastre – comori de bucurii si nostalgii, de povesti din tineretea invincibila a unor suflete în prag de maturitate – aduc împreuna pe fostii absolventi si pe profesorii lor, în momente peste care vremea a asternut în aceeasi masura mândria realizarilor si placerea amintirilor, dar niciodata uitarea. Iubim sincer, autentic si stabil fiecare coltisor al orasului nostru drag, al scolii care ne-a absorbit cu tot cu visarile noastre nedeslusite si, adesea, asimilam acestor sentimente imaginea dascalilor si generozitatea cu care acestia ne-au daruit parti din inima lor”, marturiseste, vizibil emotionata, prof. univ. dr. ing. Maria Lungu.

Formati la umbra marii generatii de profesori ai Iasului

Interesant si spectaculos este ca, promotia anului 1966 s-a bucurat de privilegiul de a învata cu profesori de mare valoare ai Iasului, adevarate modele de urmat în viata, cu mare prestigiu didactic si stiintific, dar si de o calitate umana speciala. „Acad. Cristofor Simionescu, fost rector al Politehnicii la vremea aceea, ne era si profesor de Chimie Macromoleculara; ca întemeietor al noii Sectii de Compusi Macromoleculari, dar si al Sectiei de Celuloza si Hârtie – singura sectie cu acest profil din tara, ne-a insuflat dragostea pentru meserie si mândria ca facem parte din elita inginereasca în domeniu. Eram printre putinele facultati care beneficiam de o instalatie pilot, în care ne desfasuram atât orele de laborator, cât si simularile pentru lucrarile de diploma. Am fost printre primele serii la care proiectul de diploma continea o parte de cercetare originala – rezultat al cercetarilor efectuate sub îndrumarea profesorilor nostri. Prof. Ioan Curievici, al carui nume îl poarta promotia noastra – reputat specialist în domeniul Automatizarilor în industria chimica, prof. Constantin Calistru – decanul facultatii la vremea aceea, profesor de Tehnologie chimica anorganica, prof. Vasile Diaconescu de la Tehnologia Celulozei, respectat si omagiat de toate seriile de absolventi ai acestei sectii, ne-au fost alti dascali de aur. Perioadele de practica în productie precum si excursiile de studii au reprezentat perioade care au definit preferinte si înclinatii, astfel încât la repartitia de dupa absolvire aveam deja conturate unele directii spre care sa ne îndreptam. Am pastrat lista de repartitii a sectiei de Macro pe care am urmat-o si regasesc în ea: patru locuri pentru Ministerul Învatamântului, 14 locuri în industria chimica la UFS Savinesti, Combinatul Chimic Brazi, Borzesti, Victoria Floresti, Combinatul de la Fagaras, Antibiotice Iasi! Alte locuri în Ministerul Petrolului – Rafinaria Teleajen, Câmpina sau Ministerul Industriei Usoare – Combinatul Chimic Dragasani. Bineînteles ca si absolventii celorlalte sectii au primit repartitii în alte mari combinate, precum Celuloza Braila, Letea Bacau”, a concluzionat profesorul Maria Lungu.

Citeste si: Proiect despre eficienta energetica in cladiri, la Universitatea Tehnica din Iasi

Citeste si: Intalnire intre generatii la Iasi. Emotii teribile pentru Anasamblul folcloric „Mugurelul” vechi si nou – FOTO,VIDEO




Comentarii
  • E necesare o corectie, intalnirea promotiei 1966 are loc dupa 50 de ani, nu dupa un „sfert de veac” si ar fi trebuit mention ati si student ii de la sectia Pielarie

Adauga un comentariu