Actualitate

Apartamentul groazei, la Iasi! O femeie a fost filmata in timp ce se tavalea de durere! Nimeni nu are curaj sa bata la usa proprietarului! VIDEO

Publicat: 02 oct. 2016
1

@ Imagini cu un puternic impact emotional, surprinse la Iasi @ O femeie pare ca se lupta pentru viata si striga cat o tine gura dupa ajutor @ Nimeni nu are curaj sa intervina, chiar daca urletele tin zeci de minute

Cateva imagini te fac sa-ti pui multe semne de intrebare, iar pielea cu siguranta ti se va face de gaina. O femeie din Iasi a fost filmata in timp ce urla de durere. Totul s-a petrecut in cartierul Alexandru cel Bun din Iasi, iar femeia care apare in inregistrare se numeste Maria Dorojinca. Ea locuieste intr-un apartament aflat la parterul unui bloc din zona pietii. Tot blocul a auzit de scandalurile din apartament si putini mai sunt cei care spera ca intr-o zi problemele familiei se vor rezolva. Ultima data, urletele de durere nu se mai opreau. Femeia, trecuta bine de prima tinerete, locuieste impreuna cu fiul sau, care, dupa cum spun vecinii, ar avea probleme psihice. Scandalurile se tin lant, iar locatarii spun ca s-au saturat de situatie, dar nu prea exista solutii pentru rezolvarea acestei situatii.

„Este nenorocire ce se intampla aici. Femeia locuieste cu fiul ei si fac tot timpul scandal. Nu stiu exact ce este intre ei, dar nu trece o zi fara cearta. Mai mult decat atat, vin fel de fel de indivizi pe la ei, fac galagie, beau… nu stiu… Ar trebui gasita o solutie, dar nu stiu cine are competenta. Politia vine si pleaca. Nu prea au ce sa le faca”, a spus un locatar.

Mizerie si miros de nedescris

Inca de la intrarea in casa scarii, se simte un miros intepator. Vecinii femeii spun ca in casa ei este o mizerie de nedescris si un miros greu de suportat. „Doamne fereste ce e in casa ei acolo. Baiatul ei are probleme psihice, a fost internat pe la Socola. Se aude scandal zi de zi din casa lor, dar noi ce putem face? Mai anuntam politia si cam atat. Cine are curaj sa bata la usa nebunului? Stau acolo ei intre ei, se bat, se injura, numai ei stiu ce e acolo. Noi ne-am saturat de miros. Este un focar de infectie. Miroase puternic a urina pe langa bloc. Stand la parter, toate gunoaiele ajung pe langa bloc”, a spus o locatara.

De multe ori, femeia urla ca in gura de sarpe atunci cand are un conflict cu fiul sau. In inregistrarea video pe care reporterii BUNA ZIUA IASI o au, se poate observa disperarea femeii. O parte dintre locatari spun ca femeia duce o viata chinuita, iar alta parte spun ca atat femeia, cat si fiul ei isi merita soarta. Oricand, in acel apartament din Iasi se poate petrece o tragedie. Certurile frecvente si problemele psihice ale tanarului se pot amplifica, iar intr-un moment de ratacire, poate comite o fapta grava. Din cate spun vecinii, barbatul sta internat cateva zile la Socola, apoi ajunge acasa si continua scandalul, iar de tratament uita.




Adauga un comentariu