Local

Apa potabila, intrerupta din cauza unor lucrari la retea

Publicat: 25 feb. 2016
1

In scopul verificarii si identificarii pierderilor de apa din zona Tatarasi, realizabile prin masuratori directe cu debitmetrul portabil si închiderea unor vane, vineri 26 februarie 2016, în intervalul orar estimat 00:00 – 05:00, furnizarea apei potabile va fi intrerupta catre utilizatorii din strazile Vasile Lupu (partial), Dr. Savini, Stejar, Ion Creanga, Fântânilor, Han Tatar, Oancea, Ciornei, Ciurchi (partial), Ciric, Eternitate (partial), Aurel Vlaicu (partial) si cartier Platou Aviatiei.

Totodata, pentru remedierea unei avarii aparute în zona localitatii Oteleni, pe firul I al aductiunii Timisesti – Iasi, pâna vineri 26 februarie, ora estimata 12:00, furnizarea apei potabile este întrerupta catre utilizatorii din localitatile Oteleni, Braesti, Madârjesti si Lungani. Echipa de interventie depune eforturi pentru a limita perioada de întrerupere a apei potabile. „In vederea evitarii eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iasi recomanda utilizatorilor afectati sa-si creeze rezerve de apa potabila pentru perioada de întrerupere. Pentru informatii suplimentare sau alte sesizari, clientii pot suna la numarul de telefon 0232.969″, au precizat reprezentantii ApaVital Iasi.

De asemenea, o avarie de mari dimensiuni a fost inregistrata la canalizarea din zona Piata Unirii. Colectorul de canalizare prezinta fisuri pe o lungime de 2 metri si o latime de un metru, un perete lateral fiind prabusit partial. Aceasta a aparut ca urmare a uzurii si a corodarii materialului din cauza agresiunii chimice a apelor uzate. Reparatia peretelui si accesul la locul avariat se poate face doar prin sapatura, fiind necesara demontarea mozaicului decorativ din Piata Unirii pe o suprafata de circa 4 metri patrati.




Adauga un comentariu