Eveniment-Social

Ansamblul urbanistic Palas – la un pas de finalizare

Publicat: 10 apr. 2012
1

@ Alesii locali vor lamuri astazi situatia juridica a terenului pe care se afla centrul multifunctional Palas
 
Colaborarea municipalitatii cu investitorul de la Palas mai are un hop de trecut pentru a elimina incertitudinile care planeaza asupra situatiei juridice a terenului pe care s-a construit ansamblul. Practic, consilierii locali vor analiza un proiect de hotarare privind trecerea terenului în domeniul privat al municipiului, amplasament pe care se afla acum imobilele celui mai important proiect de real-estate din regiune. Pentru ca proiectul sa treaca de plen este nevoie de votul a doua treimi din consilierii locali, asta insemnand ca sunt necesare si cateva voturi ale opozitiei din CL, adica de la consilierii PD-L. „Acest proiect de hotarâre a fost formulat ca raspuns la o solicitare venita din partea Prefecturii Iasi”, a precizat Mihai Chirica, directorul tehnic al municipalitatii.

Potrivit acestuia, o instanta judecatoreasca a anulat hotararea CL prin care terenul de aproximativ 1.119.500 de metri patrati aferent Palas a fost trecut din domeniul public in cel privat al municipiului. Reprezentantii Iulius Group s-au aratat increzatori in ceea ce priveste rezultatul votului plenului, care se intruneste astazi la Palatul Roznovanu. „Compania Iulius Group, un dezvoltator de buna credinta, finalizeaza în centrul Iasului un proiect de anvergura, de peste 260 milioane de euro, o investitie fara precedent în ultimele decenii în regiunea de nord-est a tarii. Ansamblul urbanistic multifunctional Palas este menit sa revigoreze economia orasului si a întregii zone si creeaza peste 4.000 de locuri de munca permanente dupa inaugurarea din 31 mai 2012. Suntem convinsi ca toate atributele Palas si beneficiile aduse pâna acum si mai ales de acum încolo orasului vor fi just evaluate de consilierii municipali, care vor da votul pentru reglementarea unor aspecte privind statutul juridic al terenului. Compania Iulius Group este sigura ca alesii locali vor reglementa viciul de procedura si vor gasi cele mai bune solutii în perioada urmatoare”, au precizat oficialii Palas.
In sedinta extraordinara la care au fost convocati alesii locali se va discuta si solicitarea venita de la reprezentantii Palatului Culturii. „Acestia cer o suprafata de aproximativ 800 de metri patrati, atat in fata, cat si in spatele Palatului, pentru o serie de lucrari privind retelele de utilitati”, a completat Mihai Chirica, directorul tehnic al primariei.




Comentarii
Adauga un comentariu