National

Alina Gorghiu: Ma simt jignita

Publicat: 24 mai 2015
1

Copresedintele PNL Alina Gorghiu spune ca se asteapta ca UDMR, ca formatiune „care se afla in opozitie teoretic”, sa sustina motiunea de cenzura a liberalilor, iar daca liderii Uniunii considera ca dreptul de vot pentru romani nu este o tema importanta, ea se simte „jignita”.

Intrebata, duminica, la Alba Iulia, cum comenteaza afirmatiile deputatului Marton Arpad, viceliderul grupului UDMR din Camera Deputatilor, Alina Gorghiu a spus ca nu comenteaza reactia acestuia sau a altui coleg din Parlamentul Romaniei, anuntand ca va avea in curand discutii privind motiunea de cenzura cu liderii Uniunii.

„Eu nu vreau sa comentez reactiile unui vicelider sau ale unui coleg din Parlament. Eu voi discuta cu liderii UDMR si, daca domniile lor vor considera ca este o tema de sprijinit, foarte bine. Daca dansii considera ca dreptul de vot pentru romani nu este o tema importanta, eu ma simt jignita”, a afirmat Gorghiu.

Copresedintele PNL a adaugat ca „orice suparare trece” si se asteapta ca un partid care se afla in opozitie, teoretic, ca UDMR, sa sustina o motiune de cenzura pe o tema foarte importanta pentru romani.

„Orice suparare trece si eu cred ca politicos este sa ai un material pe care sa-l prezinti colegilor din Parlament si in baza acelui material sa poata fi facute observatii de toti colegii din Parlament. Nu cred ca era straina cuiva din Parlamentul Romaniei ideea sau intentia PNL ca urmeaza sa depunem o motiune de cenzura. Cred ca tema este vitala pentru democratia din Romania si cred ca, indiferent cat de surprins sau mai putin surprins este cineva, nu vad cum un partid care se afla in opozitie teoretic, ca UDMR-ul, nu va sustine o motiune de cenzura pe o tema foarte importanta pentru romani”, a spus Gorghiu.

Ea a adaugat ca importanta unei motiuni de cenzura nu trebuie data de cat de mult ii place unui anumit coleg acea tema, ci importanta este data de ideea de respectare a unui drept fundamental pentru romanii de oriunde.

„Importanta nu trebuie data de cat de mult imi place mie sau unui coleg acea tema, ci importanta este data de ideea de respectare a unui drept fundamental pentru romanii de oriunde. Dar eu sunt convinsa ca discutii cu liderii UDMR vor avea loc curand, discutii cu ceilalti lideri ai partidelor politice parlamentare vor avea loc, la fel, curand, imediat ce vom redacta acel draft de motiune de cenzura si vom dialoga cu ei in spiritul obtinerii unui sprijin”, a spus Alina Gorghiu.

Copresedintele liberal a afirmat ca va cere sprijin tuturor parlamentarilor, indiferent de culoarea politica, pentru a sustine motiunea de cenzura cu o tema care inseamna un drept fundamental al oricarui roman.

Potrivit acesteia, motiunea va fi „o surpriza frumoasa pentru electoratul din Romania si in acelasi timp o surpriza neplacuta” pentru Victor Ponta.

„Le cer votul si le cer sprijinirea motiunii de cenzura pentru o tema care, de fapt, inseamna un drept fundamental al fiecarui roman pe care nu cred ca putem sa-l negam, indiferent ca suntem de la PSD, de la PNL, UNPR sau UDMR. Ca atare, imediat ce vom avea creionat acest draft de motiune de cenzura, vom discuta cu toate grupurile politice, il vom inainta tuturor parlamentarilor si eu am convingerea ca putem sa facem o surpriza frumoasa pentru electoratul din Romania si in acelasi timp o surpriza neplacuta pentru Ponta”, a conchis Alina Gorghiu.

UDMR nu a fost consultata de PNL inaintea anuntarii datei si temei motiunii de cenzura, a afirmat, la RFI, deputatul Marton Arpad, viceliderul grupului UDMR din Camera, care s-a declarat surprins ca documentul va fi depus in 5 iunie si ca va fi pe tema votului prin corespondenta.

Viceliderul grupului UDMR din Camera Deputatilor, Marton Arpad, considera ca motiunea de cenzura anuntata de PNL sambata, la Consiliul National de la Pitesti, este „de fatada”.

„Avand in vedere ca acea comisie care depune initiativele legislative privind alegerile, cum se zice Codul Electoral, este condusa de un liberal, care trebuie sa cunoasca situatia din aceasta comisie, ca exista o etapizare a depunerii rapoartelor si a legilor, urmeaza ca saptamana viitoare, martea, sa depunem legea alegerilor parlamentare si imediat dupa aceea sa ne apucam de cealalta lege, la care este de fapt o initiativa depusa chiar de catre liberali, privind votul prin corespondenta, sunt cel putin surprinzatoare atat data, cat si tema motiunii de cenzura pentru mine”, a declarat, la RFI, Marton Arpad.

El a mai spus ca, daca cineva vrea sa discute cu UDMR in legatura cu o motiune de cenzura, nu o anunta in presa cu cateva zile inaintea depunerii, el subliniind ca Uniunea nu a fost consultata de PNL.

„Daca cineva vrea sa discute cu noi in legatura cu o motiune de cenzura, nu o anunta in presa cu cateva zile inaintea depunerii ei, ci prima data discuta cu noi despre aceasta tema. N-am fost consultati, nici nu stim daca ei solicita, vor solicita sa ne raliem la aceasta initiativa de-a lor. Deocamdata, avand in vedere ca este o surpriza, nici nu avem cum sa vedem de ce si cum si sa discutam despre ea. Dar va spun sincer, eu traind in Romania, nu cred ca in momentul actual faptul ca inca n-a fost votata aceasta lege a votului prin corespondenta este cea mai mare problema pentru care trebuie sa depui o motiune de cenzura. Probabil va fi o motiune de cenzura de fatada, ca au promis ca o vor face si doresc s-o depuna (…). Pentru mine este inexplicabila aceasta alegere a tematicii”, a afirmat deputatul UDMR.

Marton Arpad nu da sanse prea mari motiunii de cenzura: „Daca stau sa ma gandesc cati vor fi tentati sa voteze pentru o astfel de motiune de cenzura, nu prea cred ca din partea puterii se vor ralia. Or la motiunea de cenzura este nevoie de majoritatea tuturor deputatilor si senatorilor”.

Copresedintele PNL Alina Gorghiu a anuntat, sambata, la Pitesti, in cadrul Consiliului National al PNL, depunerea in Parlament, pe 5 iunie, a motiunii de cenzura la adresa Guvernului, pe tema votului prin corespondenta.

„E singurul lucru care ne mai lipsea. Avem premier, avem program de guvernare, ne mai trebuie motiune de cenzura. Pe scurt, 5 iunie, tema este pe una pe care nu o putem refuza romanilor din diaspora – votul prin corespondenta”, a afirmat Alina Gorghiu, in aplauzele reprezentantilor PNL.




Adauga un comentariu