Eveniment-Social

Academia Romana, suntata de revendicarile lui Theitler

Publicat: 17 mai 2012
1

@ Carol Theitler a vrut sa lase Academia Romana fara un imobil primit recent de la Consiliul Judetean Iasi. @ Theitler a revendicat un imobil aflat in zona Codrescu, insa solicitarea sa a fost respinsa de autoritatile judetene.

Consiliul Judetean Iasi a intrat intr-un nou scandal imobiliar cu o serie de imobile pe care le administreaza. Carol Theitler, mostenitorul mai multor terenuri si imobile din municipiul Iasi, a cerut retrocedarea unui imobil pe care autoritatile iesene l-au cedat Academiei Romane. Theitler a solicitat ca CJ sa revoce hotararea luata in luna martie, prin care acorda un imobil din zona Codrescu Academiei, acesta sustinand ca terenul respectiv face obiectul revendicarii sale. „Apreciem ca hotararea este netemeinica si nelegala, aducand atingere interesului legitim privat al petentului, pentru restituirea in natura a suprafetei de 3.197 metri patrati din Iasi, motiv pentru care solicitam revocarea hotararii atacate si emiterea unei hotarari de scoatere din domeniul public al judetului Iasi si trecerea in domeniul privat al judetului Iasi a terenului de la adresa respectiva. In loc sa se procedeze la trecerea in patrimoniul privat a judetului Iasi a imobilului si la restituirea in natura catre Theitler Carol, s-a procedat la atribuirea in folosinta gratuita a imobilului catre Academia Romana. Astfel este lezat interesul legitim al petentului”, se arata in adresa formulata de Carol Theitler. Totusi, sefii CJ Iasi au respins solicitarea lui Theitler. Se pare ca terenul revendicat de acesta nu este acelasi cu cel care a fost cedat Academiei Romane. „Terenurile si cladirile care au fost atribuite in folosinta gratuita Academiei Romane, filiala Iasi, fac parte din imobilul inscris in cartea funciara a municipiului Iasi cu nr.135124 si avand numarul cadastral 135124. Pe terenul atribuit, in suprafata de 1.358 metri patrati, sunt amplasate cladirile pavilion C si pavilion I. Terenul ce face obiectul revendicarii domnului Carol Theitler este situat in alt imobil ce nu este intabulat la OCPI Iasi, datorita unui litigiu”, sustin cei de la Consiliul Judetean Iasi.




Adauga un comentariu