La finele acestei saptamani iesenii au avut ocazia sa participe la cea de-a VII-a editie a Euroinvent, cea mai mare expozitie de inventii, proiecte si cercetari din sud-estul Europei.
Organizatorii evenimentului – Forumul Inventatorilor Romani, Centrul de Informare Europe Direct Iasi, Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” (UTI) si Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) au expus ecponatele inventatorilor la Atriumul Palas Mall, timp de trei zile, perioada in care Iasul a devenit un centru al inventicii mondiale unde pasionatii de tehnologii de ultima generatie si de inovatiile din diverse domenii, au putut admira exponate ale inventatorilor de pe intreg mapamondul. Euroinvent este ingurul eveniment din Romania organizat cu sprijinul International Federation of Inventors’ Associations – colaboratori in organizarea Salonului International de Inventii de la Geneva.
Pe langa inventatori din Romania si Republica Moldova, la Euroinvent au participat invitati din Marea Britanie, Croatia, Egipt, India, Polonia, Coreea, Bulgaria, Macedonia sau Taiwan si alte tari. Unele din cele mai spectaculoase exponate sunt cele ale reprezentantilor Universitatii Tehnice „Gheorghe Asachi” : masini de curse, noul concept de ARO, roboti sau drone. Festivitatea de premiere a Euroinvent a avut loc sambata dupa amiaza incepand cu ora 16.00.