Ministrul Mediului, Attila Korodi, afirma ca Romania se confrunta cu problema poluarii cu nitrati a apei si a solului din cauza depozitarii gunoiului de grajd in locuri necorespunzatoare, 251 de localitati fiind considerate vulnerabile din acest punct de vedere, informeaza Mediafax.
Korodi a spus, joi, intr-o conferinta de presa la Sfantu Gheorghe, ca Romania se confrunta cu problema poluarii cu nitrati in foarte multe localitati din cauza managementului „defectuos” al deseurilor din grajduri si din agricultura.
„Problema reala este aceea ca deseurile din grajduri sunt depozitate foarte aproape de fantani, de sursa de apa pe care o folosesc oamenii si de locuintele acestora”, a spus ministrul.
Potrivit lui Korodi, in afara proiectelor privind dezvoltarea infrastructurii locale, este nevoie si de o alta abordare a managementului deseurilor din grajduri, pentru care a fost creat un program cu sprijinul Bancii Mondiale, care vizeaza aproape 80 de localitati intens poluate cu nitrati.
Ministrul Mediului a afirmat ca in cadrul acestui program se vor investi fonduri in infrastructura de colectare a deseurilor de la grajduri, in echipamente de transport si de compactare a deseurilor/
In Romania au fost inventariate 251 de localitati considerate zone vulnerabile la poluarea cu nitrati, iar dintre acestea 79 au fost incluse in respectivul program pilot de investitii.
Dupa conferinta de presa, ministrul Mediului a participat, in statiunea Covasna, la lansarea oficiala a unei campanii de informare si de constientizare la nivel de bazin hidrografic a proiectului “Controlul Integrat al Poluarii cu Nitrati”.
Sotia mea ma tot bate la cap cu „stilul de viata sanatos”. Prin intermediul ei am aflat de aceasta campanie impotriva poluarii cu nutrienti. Felicitari celor care au luat masuri in remedierea acestei probleme!