Studentele inscrise la studii universitare de masterat la universitatile de stat sau private din Regiunea de Nord – Est (Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui) isi pot depune dosarul, pana pe 31 octombrie, pentru cele 1200 de burse sociale oferite de Universitatea „Al. I. Cuza” din Iasi.
Bursele sunt oferite în cadrul proiectului european „Reconstructia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesionala si egalitate de sanse„.
Scopul acestor burse este de a facilita accesul studentelor care provin din familii cu posibilitati materiale reduse la pregatire universitara, in cadrul studiilor de masterat. Bursele sociale se acorda studentelor masterande, conform urmatoarelor prioritati si criterii: studentelor masterande a caror familie nu realizeaza pe ultimele trei luni un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare de 1000 de lei , studentelor masterande orfane de ambii parinti, celor care provin din casele de copii sau plasament familial, care nu realizeaza venituri, dar si studentelor masterande bolnave , care se afla în evidenta unitatilor medicale.
Bursele vor fi acordate în anii universitari 2011-2012 si 2012-2013, studentelor înmatriculate la studii universitare de masterat acreditate, în anul I sau II, la zi, care sunt integraliste si nu beneficiaza de bursa sociala sau de alte tipuri de bursa (Erasmus, bursa de merit etc).